Mașina care doar în Europa de Est putea fi creată: un Audi făcut saună
Ai o mașină veche și ai vrea să o transformi într-o saună? Atunci poți să urmezi exemplu acestor estonieni care au transformat un Audi într-o saună pe roți.
Nimic nu iubesc estonienii mai mult decât sauna, iar asta o dovedește. În orașul estonian Rakvere a avut loc un festival de saune și vizitatorii au putut admira corturi, rulote sau camioane ce au fost transformate în saune, dar și un Audi vechi, ce funcționează ca o saună pe roți.
Din exterior, Audi-ul 100 Avant din 1984 arată aproape la fel ca atunci când a ieșit de pe porțile fabricii, mai puțin faptul că are un coș uriaș care iese din capotă, în dreptul parbrizului. Interiorul a fost redesenat și acum este „tapetat” cu lemn.
Au scăpat de scaune și de banchetă și au pus un sistem de iluminare cu LED, patru difuzoare, și până la cinci persoane se pot bucura de abur.
Ideea pentru așa ceva a venit după ce un grup de prieteni a avut probleme cu realizarea unei saune într-o locație care se afla încă în construcție. Puteau să cumpere o saună mobilă, dar au zis că este mai ieftin dacă achiziționează o mașină veche și apoi o transformă într-o saună pe care ar putea să o ia peste tot cu ei.
Cât a costat să facă toată treaba asta? Doar 200 de euro.
„Când am văzut-o prima dată am crezut că este o glumă, dar spre surprinderea mea îți oferă o experiență de saună bună. Este un spațiu cam mic, dar există o sobă ce arde lemnul și aburul circulă bine în acest spațiu”, a spus Adam Rang, un blogger estonian.
Asta nu înseamnă că Audi-ul nu mai funcționează. Poți să scoți lemnnul de sub volan și poți conduce mașina. Totuși, nu ai un scaun și nici o centură de siguranță. Sauna pe roți a fost adusă la mai multe evenimente din întreaga țară, unde s-a dovedit a fi populară în rândul pasionaților de saună.